Not even the rain...

Nu mai scriu despre ploaie. Trebuie sa scrii despre lucruri obiective, la indemana tuturor, daca vrei sa fii un bun redactor. Fara eseuri psiho. Fara observatii dulci-amarui, fara imbunatatiri ale realitatii.

Cu cat esti mai realist, cu atat ai mai mare succes. Lucrurile merg intotdeauna a doua oara, daca iti schimbi atitudinea. Nimic nu e atat de grav precum pare. Nu este niciodata sfarsitul lumii, totul e reparabil. Daca iti faci ordine in casa, iti faci ordine si in ganduri, numai nu uita sa stergi si praful.

Schimbarea ne asteapta pe noi tot la fel de tare cum noi o asteptam pe ea. Nu mai pot sa scriu despre ploaie. Realism, realism...cum curge peste blocurile triste in care oamenii ar fi stat oricum astazi in casa. Cu ce le schimba ea existenta? In fond, la ce e buna ploaia? Realism, realism...pot sa traiesc toata vara cu legume turcesti si cu mere cu gust de zapada artificiala. Zau ca pot! Realism.

La ce e buna? Sa imi sporeasca starea de melancolie si sa ma faca sa cred ca pot visa mai mult? Sa imi pun mai multe intrebari? Sa zac lipsita de idei la masa asta, nici macar sursa de inspiratie sa nu-mi fie? Nici un gand revolutionar, nici un sentiment mai acatarii, nimic. Realism, realism...

Sau sa ma convinga ca raceala asta brusca are legatura numai cu vremea, nicidecum cu sufletul meu. Asta se rezolva usor, cu putin bumbac.

In filmul ''Pana si ploaia'', prezentat la Festivalul de Film European 2012, locuitorii unui vechi sat indian acordau ploii o valoare mistica, simbol al vietii si al renasterii. Un personaj cheie al povestii, bolivianul Daniel, cuteza sa afirme ca este cel mai de pret lucru din lume, oferindu-i lui Costa,  in semn de recunostinta pentru salvarea fiicei sale, o sticluta cu apa cea sfanta.

Dar vremurile lui Christopher Columb au apus de mult. Pentru noi/ pentru mine ploaia nu mai inseamna nimic, e doar un obstacol, mizerie, trafic, umbrele distruse, apa in pantofi, planuri anulate. Nici macar ploaia...

Cu cat visezi mai mult, cu atat traiesti mai putin. Mai multa actiune, mai putine vorbe! Realism, realism, realism!

Meditations in an emergency...

''Now I am quietly waiting for the catastrophe of my personality to seem beautiful again - and interesting, and modern. The country is grey and brown and white and trees, snow and skies of laughter always diminishing - less funny, not just darker, not just grey, it may be the coldest day of the year, what does he think of that - I mean, what do I.
and if I do, perhaps I am myself.. again.''Frank O’hara

As putea vorbi la nesfarsit despre pasiunea mea pentru Mad Men. Vorbe de lauda, de extaz, de admiratie, de sete nebuna, dar nimic din aceste vorbe  nu mi-ar putea fi retezate cu o replica simpla, zdrobitoare: ''E doar un serial, woman!''

Asa ca nu o sa ma apuc sa elogiez un serial. Ci mai degraba o sa vorbesc despre regasire. Despre amintirile care pentru o secunda ma fac sa ma simt ca as fi zburat tot acest timp si cat am aterizat pe pamant sa imi odihnesc aripile, am atipit o secunda mai mult decat era suficient ca sa imi aduc aminte ca pot zbura, de fapt.

Ne e atat de simplu sa murim...sa ne predam, sa ne scuzam, sa renuntam.

Totul e foarte simplu. Decat ca lumile noastre nu se afla la incindenta viselor cu realitatea, ele se afla mai degraba in una sau in cealalta. Mintea noastra localizeaza lumea in care traim si ii acorda aceste caracteristici nemaipomenite sau banale. Caracteristici greu de pastrat, in ambele cazuri.

Sa iti fii fidel tie insuti inseamna sa stii ca esti dator nu numai sa iti pastrezi aceste calitati, dar mai mult decat atat, sa le faci sa infloreasca peste regrete si patimi si deziluzii.

Mad Men inseamna eleganta vietii, respectul datorat ei si noua insine si celor din jur. Constientizarea faptului ca nu esti o versiune a ta si nu ai fost niciodata, nimic nu se afla dincolo de controlul nostru, si de-aici sa tot visezi la ce ai putea face..daca as face o reclama la acest serial as pune aceasta poza si as scrie mai jos un slogan:'' Enjoy life responsibly.''

La multi ani 2012, fie ca pasiunile noi sa ne insoreasca zi de zi chipurile, iar cele vechi sa ne sporeasca modestia!

”Jurnalul lui Bridget Jones” de Helen Fielding

Citeam romanul pueril al lui Helen Fielding, pe care il recomand ca lectura numai in zilele de completa izolare, eventual cand esti racit sau deprimat, insotit invariabil de o cantitate indecenta  de caramele, eventual si o ciocolata cu alune, pentru ca vei constata ca ti se va face pofta de ambele si pentru prima data le vei putea deosebi.
 Desi le-ai incadrat toata viata in mod nedrept si si ignorant in categoria ”ceva dulce”, categorie din care face parte si cartea.
Pun pariu ca undeva in lumea asta fabricantul de caramele care detine monopolul asupra pietei, a fost dusmanul fabricantului de ciocolata cu alune pana cand i-a cumparat afacerea celui din urma si l-a lasat in strada. Probabil a ajuns un cersetor.
De-asta cred ca e de preferat sa le dai cersetorilor dulciuri, mai degraba decat paine, cum cer ei de obicei. In fond, sunt oameni care nu prea stiu ce vor.

Ecranizarea romanului autoarei Helen Fielding, cu Renee Zellweger si Colin Firth, este o incantare pentru superficialii care nu au rabdare sa citeasca nici macar o carte bazata aproape exclusiv pe dialog, enumerari si explicatii la lucruri subintelese.

Pot sa imi dau seama lesne cat de subexplorat este subiectul unui film in momentul in care imi doresc sa citesc cartea. Asta e inadmisibil si nu mi s-a intamplat sa zicem la ”Great Expectations” sau ” One flew over the Cookoo’s nest”.

Am generalizat cu rea-vointa si acum am comis o serie de nedreptati absurde. Prin urmare, imi cer scuze cofetarilor si producatorilor mici si mijlocii care se gandesc zi si noapte la variante noi de prajituri cu crema, ciocolata cu condimente si alte bombonoase.
Willy Wonka ar fi gelos.( asta da film frumos, tot despre dulciuri).

Toata industria dulciurilor mi se pare un monument monstruos ridicat inutilitatii, o sursa de probleme in plus pentru omenire, si ca sa ne intoarcem la subiect, o inestimabila inspiratie pentru o carte, respectiv un block buster.
Totusi nu pot sa trec peste un gand: cele mai amuzante sortimente de dulciuri mi s-ar parea: supa-crema de ciocolata cu taitei de cocos, chiftele de caramel si fasole neagra (ciocolata in forma de boabe de fasole ).

”Jurnalul lui Bridget Jones” este un film usurel care creeaza dependenta, dar si greata (asemeni zaharului ). Cu totii ne-am dori sa patrundem in intimitatea gandurilor cuiva. Dar acest lucru nu se intampla prea des. Decat daca aceste ganduri sunt publicate.Si fictive.

Este o relatare amuzanta despre asteptarile si dezamagirile unei femei simple (plinute), inteligente (lenese), care cauta fara speranta iubirea adevarata, dar e prinsa in frivolitatea propriei gandiri, in timp ce incearca sa fuga de superficialitatea unei relatii.
 (M-a facut sa ma simt mandra ca nu m-am mai indopat cu mancare din liceu, ca stiu sa gatesc si ca am scapat de obsesia greutatii. Si ca nu plang ca nu se uita barbatii la mine pentru ca as fi grasa. Acum  mi-am dat seama ca trebuie sa aiba alt motiv. Hahaha)

Mereu m-a incantat lipsa de fatalism a englezilor, convinsi ca exista o solutie pentru orice, fie ea bautura, calatoriile, sexul, ciocolata. Nimic nu e lipsit de actiune, tot ce faci e in regula, atata timp cat nu stai degeaba intrebandu-te ce te asteapta. Trebuie sa fii mereu in miscare, asta e solutia lor.

 Asa cum zice Paul Louis Lampert, pe buna dreptate:”Tinere, daca nu ai vant bun in pupa, sufla-ti singur in panze!”

Asta face si Bridget. Isi sufla. Si ce-si mai sufla in panze, pana cand ii explodeaza dragostea in fata.

Tot in spiritul acestui film, am si eu cateva decizii de luat pentru 2012:

 1. Sa nu mai…Stai! Trebuie sa incep cu ceva pozitiv! Nr.1 ramane liber ca semn al opozitiei mele fata de numerotari si liste.

2. sa termin ce am inceput:carti.”Bridget Jones:La limita ratiunii”, chiar daca mi se pare oribila .

3.sa fiu fericita ca am un job unde nu ma fac de ras in fiecare zi si nu ma trateaza seful ca pe o catea.

4. sa nu tratez toti barbatii care poarta haine ciudate ca pe niste fatalai. Unul din ei ar putea deveni Mark Darcy al meu.

5.sa imi fac sperante mari legate de orice, carti citite , filme vazute, sansa de a avea aceasta recenzie publicata.Pentru ca daca e sa fii dezamagit macar sa ai dezamagiri mari …oricum sentimentul e acelasi .

si da, recenzia a fost publicata:)